problema majora a noastra e ca noi stam si tot scriem pe un blog despre care numai noi stim ca exista, sau ma rog, o mana de oameni stiu. un blog, pentru ca e de bon ton sa ai blog. un blog pentru ca nu mai suntem ceea ce am fost in forma palpabila. un blog pentru ca putem fi greu depistati. nu am popularizat acest blog. nu am dat mai departe prin mass-uri pe mess-uri. satisfactia noastra e ca la capatul zilei stam la finele post-ului si ne uitam cat de “bine” ne arata vorbele asternute pe un ecran. caposi…
noi: de la aproape la departe. suntem incapatanati sa spunem “nu” unei schimbari impuse si neinsusite; fac si sper sa cred ca atunci cand spun “fac”, pot sa extrapolez la “facem” asta din acelasi motiv prin care ne incapatanam sa ramanem in tara; sa ne luptam sa ramanem in tara, sa fim o bucata din romania aniilor de gratie 2000, o romanie ce reediteaza exact acea romanie a “formelor fara fond” de acum 130 de ani. nu as putea cuteza sa plec doar de amorul artei si al aventurii, sa fac pe ipocritul ca “e bine dincolo dom’le”, ca intr-un final, dupa cateva decade de sclavagism modern sa imi pun cenusa-n cap si sa ma intorc acasa “sa fac afaceri” si nu de “dor”.
stii ce e trist, dar imi da speranta? ca daca ai putin cap, conjunctura si domeniu de lansare, in romania poti face bani buni (totul la asta se rezuma), fara sacrificii sufletesti. asa o himera ii atrage pe majoritatea colegilor mei sa fuga. degeaba fug. phoenicsii au fugit, dar ce buna si limbuta le-a fost reintoarcerea.
ca sa fac liantul intre paragrafe, noi suntem niste cai cu ochelari care stiu si vor sa manance cacat, sa ia suturi in coaie, sa sufere gratis intr-o mizerie cum rar se intampla in jurul nostru, numai pentru ca vrem sa fim liberi, sa nu luam a buna ce ne este impus fara un substrat rational si logic, sa nu ne lasam dusi de val si sa ajungem ca armenii sau evreii, cu o diaspora mai mare ca populatia tarii de bastina. cred cu vine cu tot, ca libertatea mi-e decizia de a ramane aici si de a lua tauru’ de coarne.
ori punem pumnu-n peptu furtunii, ori pierim.
ca o nuca
